România fotbalistică este în doliu. Emeric Ienei, omul care a ridicat Steaua București pe culmile gloriei europene și care a condus generații întregi de campioni, s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Fostul mare antrenor a murit pe 5 noiembrie 2025, în locuința sa din Oradea, în urma unei comoții cerebrale.
Vestea a căzut ca un trăsnet peste lumea sportului. Cel care a fost simbolul eleganței, al decenței și al performanței absolute în fotbalul românesc a plecat discret, așa cum a trăit.
Ultimele zile ale marelui antrenor
În ultimele luni, Emeric Ienei se confrunta cu probleme grave de sănătate. Fusese internat la Spitalul de Urgență Bihor după ce suferise o pneumonie severă, iar organismul său slăbit a cedat. Potrivit apropiaților, complicațiile s-au agravat în ultimele zile, iar antrenorul legendar s-a stins liniștit acasă.
Decesul a fost confirmat de prietenul său, fostul fotbalist Sandu Boc, cel care l-a descris drept „un om de o modestie rară, care nu și-a pierdut niciodată demnitatea și pasiunea pentru fotbal”.
Oradea, orașul în care s-a născut și pe care l-a purtat mereu în suflet, a devenit locul în care s-a închis cercul unei vieți dedicate sportului și României.
Emeric Ienei – antrenorul care a dus România în vârful Europei
Puțini oameni pot spune că au scris istorie. Emeric Ienei a făcut-o. În 1986, la Sevilla, pe stadionul „Ramon Sanchez Pizjuan”, a condus Steaua București către cel mai mare succes din istoria fotbalului românesc: câștigarea Cupei Campionilor Europeni, după finala cu FC Barcelona.
Sub comanda sa, o echipă formată din jucători crescuți în România – Duckadam, Belodedici, Lăcătuș, Boloni, Pițurcă, Balint – a învins lumea întreagă. A fost o seară magică, în care Steaua a devenit simbolul mândriei naționale.
„Nu am avut cea mai bogată echipă, dar am avut un grup de oameni excepționali. Asta a fost cheia succesului”, spunea Ienei într-un interviu acordat cu ani în urmă.
Pentru acea performanță, a fost decorat de două ori: în 2008, de către președintele Traian Băsescu, cu Ordinul Meritul Sportiv, clasa a II-a, și, în 2017, de Klaus Iohannis, cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.
O carieră care a definit o epocă
Emeric Ienei nu a fost doar antrenorul Stelei campioane. A fost arhitectul unei filozofii, un om care a înțeles fotbalul cu o claritate rară.
De-a lungul carierei, a câștigat cinci titluri de campion al României, patru Cupe ale României, Supercupa Europei și, bineînțeles, Cupa Campionilor Europeni.
Dar poate cea mai mare realizare a sa, dincolo de trofee, a fost influența asupra generațiilor de jucători pe care i-a format. Pentru mulți dintre ei, Ienei nu a fost doar un antrenor, ci un mentor și un părinte spiritual.
„Dacă nu era Ienei, Steaua nu ar fi fost ce a fost. Ne-a învățat ce înseamnă disciplina, respectul și mândria de a juca pentru România”, spunea Marius Lăcătuș într-un interviu recent.
Selecționerul care a readus România în elită
După succesul uriaș din fotbalul de club, Emeric Ienei a preluat și echipa națională a României, pe care a condus-o în două turnee finale: Cupa Mondială din 1990, în Italia, și EURO 2000, în Belgia și Olanda.
La Mondialul din ’90, România a reușit să ajungă în optimile de finală, după o pauză de 20 de ani. Era începutul unei noi generații – cea a lui Hagi, Lupu, Popescu și Petrescu –, care avea să ducă mai departe visul fotbalului românesc.
În total, ca selecționer, Ienei a obținut 22 de victorii și a lăsat în urmă o echipă unită și ambițioasă.
Un om respectat dincolo de teren
Dincolo de rezultatele sportive, Emeric Ienei a fost un simbol al decenței și al eleganței. Rar un antrenor a fost atât de respectat și de adversari, și de propriii jucători. Niciodată nu a ridicat tonul, niciodată nu a umilit un om.
În perioada 1997–1998, a fost secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, unde s-a implicat în programe pentru susținerea sportului de masă. După retragerea din activitate, în 2000, a continuat să fie prezent în lumea fotbalului, lucrând ca consilier al Federației Române de Fotbal și susținând proiecte pentru tinerii antrenori.
Viața personală și familia
Emeric Ienei a fost o figură discretă, dar plină de rafinament și echilibru. A fost căsătorit de două ori. Prima dată, cu celebra actriță Vasilica Tastaman, între anii 1963 și 2003, o poveste de dragoste intensă, dar complicată, din care a rezultat un fiu.
A doua căsnicie, cu fosta scrimeră Ileana Gyulai, campioană olimpică, a fost una liniștită și plină de înțelegere. Împreună au avut o fiică, Cristina Victoria, cea care i-a fost alături în ultimele clipe de viață.
„A fost un tată blând și un om extraordinar. Trăia simplu, modest, dar cu o inimă uriașă. Fotbalul era viața lui”, a spus familia într-un mesaj transmis presei.
Doliu și recunoștință
Federația Română de Fotbal, cluburile din țară și nenumărate figuri ale sportului românesc au transmis mesaje de condoleanțe. La Casa Fotbalului, drapelul a fost coborât în bernă, iar FRF a anunțat că toate meciurile din următoarea etapă vor începe cu un moment de reculegere.
„Emeric Ienei nu a fost doar un antrenor, a fost o legendă. A dus România acolo unde nimeni nu mai reușise. Îi vom purta mereu respectul pe care îl merită”, se arată în comunicatul oficial al Federației.
Și UEFA a transmis un mesaj de condoleanțe, amintind că Ienei a fost „un pionier al fotbalului est-european și un simbol al fair-play-ului”.
O moștenire care nu va fi uitată
Emeric Ienei lasă în urmă nu doar trofee, ci o lecție de viață: că succesul nu vine din forță, ci din calm, înțelepciune și caracter.
Steaua lui Ienei a învins Barcelona într-o noapte care a schimbat istoria. Dar dincolo de acel moment unic, el a construit o cultură a fotbalului curat, demn și pasionat.
Astăzi, România își plânge unul dintre cei mai mari oameni de sport din istoria sa. Iar peste ani, când se va vorbi despre gloria fotbalului românesc, numele Emeric Ienei va rămâne rostit cu emoție și recunoștință.
Un gentleman al fotbalului. Un campion al modestiei. Un simbol al României.