Schimbările bruște de dispoziție nu sunt doar o chestiune de caracter. În spatele lor se află adesea o tulburare medicală reală, complexă și profund biologică: tulburarea bipolară. Aceasta afectează modul în care creierul reglează emoțiile, energia și capacitatea de a reacționa la evenimentele zilnice.
Deși la suprafață pare o problemă de comportament sau personalitate, adevărul este că bipolaritatea are rădăcini adânci în biologia creierului – în chimia sa, în structura neuronală și chiar în genele care ne modelează temperamentul.
Ce este, de fapt, tulburarea bipolară
Tulburarea bipolară este o afecțiune psihiatrică ce se manifestă prin episoade alternante de manie și depresie. În perioadele de manie sau hipomanie, persoana poate experimenta o energie intensă, nevoia redusă de somn, euforie sau impulsivitate. În fazele depresive, apar tristețea profundă, pierderea interesului, lipsa de motivație și o oboseală accentuată.
Aceste oscilații emoționale nu sunt simple „stări trecătoare”. Ele reflectă dezechilibre în modul în care creierul procesează și transmite informații chimice între neuroni.
De ce vorbim despre o boală a creierului, nu despre o slăbiciune
Mult timp, tulburările de dispoziție au fost privite ca o problemă de voință sau de moralitate. Astăzi știm că bipolaritatea este o afecțiune neurobiologică, influențată de factori genetici, chimici și structurali.
Creierul persoanei afectate nu funcționează defectuos din lipsă de autocontrol, ci pentru că sistemele sale de comunicare interne – neuronii, neurotransmițătorii și circuitele care reglează emoțiile – lucrează altfel.
Moștenirea genetică – fundația invizibilă
Cercetările moderne arată că tulburarea bipolară este una dintre cele mai ereditare afecțiuni psihice.
Dacă o persoană are un părinte sau un frate diagnosticat, riscul de a dezvolta boala este mult mai mare decât în populația generală. Se estimează că până la 80–85% din vulnerabilitate are o componentă genetică.
Totuși, nu există o „genă a bipolarității”. Mai degrabă, o combinație de variații genetice influențează modul în care creierul gestionează stresul, energia și emoțiile. Aceste predispoziții pot rămâne latente până când factori externi – stres puternic, traume, dezechilibre hormonale – le activează.
Chimia creierului – mesajele care o iau razna
Funcționarea creierului depinde de o rețea sofisticată de mesageri chimici numiți neurotransmițători. Când echilibrul dintre aceștia se modifică, apare instabilitatea emoțională.
Dopamina – hormonul motivației
Dopamina controlează sistemul de recompensă, motivația și plăcerea. În fazele de manie, activitatea dopaminei este exagerată – ceea ce explică energia crescută, gândurile accelerate și senzația de invincibilitate. În episoadele depresive, nivelul acesteia scade brusc, ducând la apatie și pierderea interesului.
Glutamatul – acceleratorul creierului
Glutamatul este principalul neurotransmițător excitator. Când nivelul său crește peste normal, neuronii devin hiperactivi, iar persoana poate resimți agitație, impulsivitate și dificultăți de concentrare. Dezechilibrul dintre glutamat și GABA (neurotransmițătorul „de frână”) contribuie la instabilitatea specifică tulburării bipolare.
BDNF – „îngrășământul” neuronilor
O altă moleculă esențială este BDNF (factorul neurotrofic derivat din creier). Aceasta susține creșterea și regenerarea celulelor nervoase. În timpul episoadelor depresive, nivelul BDNF scade, ceea ce limitează capacitatea creierului de a se repara. Studiile arată că tratamentele eficiente cresc nivelurile de BDNF, ceea ce ajută la stabilizarea dispoziției pe termen lung.
Schimbările din structura și funcționarea creierului
Datorită tehnologiei RMN, cercetătorii pot observa diferențe subtile în creierul persoanelor cu tulburare bipolară.
Unele regiuni, precum cortexul prefrontal, implicat în controlul impulsurilor și planificare, pot avea un volum redus. În același timp, amigdala, centrul emoțional al creierului, este adesea hiperactivă.
Această combinație – control rațional diminuat și răspuns emoțional intens – explică de ce persoanele afectate pot trece rapid de la entuziasm la iritare sau tristețe profundă.
De asemenea, conexiunile din materia albă, care fac legătura între aceste zone, pot fi mai puțin eficiente, ceea ce afectează comunicarea internă a creierului.
Inflamația și energia celulară – frontierele cercetării moderne
Tot mai multe dovezi arată că tulburarea bipolară nu se limitează la chimia creierului, ci implică și procese biologice mai profunde, cum ar fi inflamația și funcționarea mitocondriilor – „bateriile” celulelor.
Inflamația de grad scăzut
Persoanele cu tulburare bipolară prezintă frecvent niveluri crescute de markeri inflamatori. Este ca și cum sistemul imunitar ar fi într-o stare de alertă permanentă. Această inflamație subtilă poate afecta comunicarea neuronală și poate amplifica simptomele în perioadele de stres.
Mitocondriile și energia creierului
Neuronii consumă enorm de multă energie. Dacă mitocondriile nu funcționează corect, celulele nu mai pot susține activitatea intensă a creierului. Cercetările sugerează că, la unele persoane, disfuncția mitocondrială contribuie la oboseala mentală, instabilitatea dispoziției și dificultatea de concentrare.
Cum folosește medicina aceste descoperiri
Înțelegerea biologiei creierului a dus la apariția unor tratamente mai precise. Litiul, folosit de decenii ca stabilizator al dispoziției, acționează asupra mai multor mecanisme descrise mai sus: reglează nivelul de glutamat, crește producția de BDNF și protejează neuronii de stresul oxidativ.
Alte medicamente, precum anticonvulsivantele utilizate ca stabilizatori ai dispoziției, ajută la echilibrarea semnalelor dintre neurotransmițători, reducând episoadele de manie și depresie.
Noile direcții de cercetare explorează terapii care țintesc inflamația sau susțin sănătatea mitocondrială, cu scopul de a ataca tulburarea din mai multe unghiuri.
De ce contează această perspectivă biologică
A înțelege că bipolaritatea nu este „doar o stare”, ci o afecțiune medicală complexă, schimbă complet modul în care privim persoanele afectate.
Nu este vorba despre lipsă de voință, ci despre o diferență reală în modul în care funcționează creierul. Această perspectivă aduce nu doar empatie, ci și speranță: cu tratament adecvat, monitorizare și sprijin psihologic, majoritatea persoanelor pot duce o viață echilibrată și productivă.